Marea Criză Economică, cunoscută și sub numele de Marea Depresiune, a fost una dintre cele mai devastatoare crize economice din istoria modernă. A început în Statele Unite ale Americii în anul 1929, dar efectele sale s-au propagat rapid la nivel global, afectând economii din întreaga lume pe parcursul unui întreg deceniu. Această criză nu a fost doar o prăbușire economică, ci și un eveniment social, politic și psihologic care a schimbat radical modul în care guvernele și economiștii abordează piețele financiare.
Contextul premergător crizei
Anii 1920, cunoscuți în SUA ca „Roaring Twenties”, au fost caracterizați de o creștere economică rapidă, inovații tehnologice și optimism financiar. Piața bursieră americană s-a extins spectaculos, atrăgând milioane de investitori – inclusiv mulți oameni obișnuiți care împrumutau bani pentru a cumpăra acțiuni. Această expansiune a fost în mare parte speculativă și nesustenabilă.
În spatele acestui boom bursier se ascundeau probleme structurale: inegalitate economică profundă, supraproducție în agricultură și industrie, o piață a muncii instabilă și reglementări financiare slabe. De asemenea, o mare parte din sistemul bancar era vulnerabil, deoarece băncile ofereau credite riscante fără garanții solide.
Prăbușirea bursei din 1929
Ziua de 29 octombrie 1929, cunoscută sub numele de „Marțea Neagră”, a marcat începutul prăbușirii bursei de valori din New York. În doar câteva zile, miliarde de dolari au fost șterse de pe piață, iar mii de investitori și-au pierdut economiile. Panica s-a răspândit rapid, iar băncile au început să dea faliment, alimentând o spirală descendentă economică.
Investitorii au încercat să-și retragă banii din bănci, dar multe instituții nu aveau suficiente rezerve lichide. În lipsa asigurării depozitelor (care a fost introdusă abia mai târziu), sute de mii de americani și-au pierdut economiile de-o viață. În doar trei ani, peste 9.000 de bănci americane au dat faliment.
Impactul asupra economiei globale
Deși criza a început în SUA, efectele ei s-au simțit peste tot în lume. Economia globală era deja interconectată prin comerț, investiții și fluxuri de capital. Când economia americană a încetinit, cererea pentru bunuri din alte țări a scăzut dramatic, ceea ce a afectat exporturile și a dus la recesiuni severe în Europa, America Latină și Asia.
Țări precum Germania și Marea Britanie, deja slăbite după Primul Război Mondial, s-au confruntat cu șomaj masiv, inflație sau deflație, proteste sociale și instabilitate politică. În multe cazuri, criza a contribuit la ascensiunea regimurilor autoritare și a populismului economic.
Șomajul și suferința socială
În SUA, rata șomajului a atins aproape 25% în 1933. Familii întregi au fost evacuate din casele lor, oamenii stăteau la coadă pentru o porție de supă gratuită, iar „Hoovervilles” – așezări improvizate ale oamenilor rămași fără adăpost – au apărut în marile orașe. În mediul rural, fermierii și-au pierdut pământurile din cauza datoriilor și a prăbușirii prețurilor la produse agricole.
Această suferință a dus la o pierdere generalizată de încredere în capitalismul „laissez-faire” și a determinat o cerere tot mai mare pentru intervenția guvernului în economie.
Răspunsul guvernamental: New Deal
Președintele american Franklin D. Roosevelt, ales în 1932, a lansat un set de reforme economice și sociale cunoscute sub numele de New Deal. Acesta a inclus programe de creare a locurilor de muncă, reglementarea piețelor financiare, reforme bancare și asigurări sociale.
Deși New Deal nu a pus capăt imediat crizei, a contribuit la stabilizarea economiei și la reconstruirea încrederii populației. De asemenea, a schimbat fundamental rolul guvernului în viața economică, stabilind bazele statului modern de tip „welfare”.
Sfârșitul crizei
Marea Criză Economică nu a avut un final clar, dar începutul celui de-Al Doilea Război Mondial în 1939 a generat o cerere masivă de producție industrială și forță de muncă, ceea ce a relansat economiile stagnante. În special în SUA, mobilizarea pentru război a dus la scăderea șomajului și la creșterea producției la cote record.
Lecțiile Marii Crize
Marea Criză a schimbat profund teoria economică și politicile publice. A demonstrat pericolele dereglementării financiare, ale speculațiilor necontrolate și ale intervenției insuficiente a statului în perioade de criză. Economiști precum John Maynard Keynes au câștigat influență prin promovarea ideii că guvernele trebuie să intervină activ în economie în perioade de recesiune.
De asemenea, a dus la crearea unor instituții esențiale, precum Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) în SUA, care asigură depozitele bancare, și a contribuit la formarea politicilor monetare moderne ale băncilor centrale.
Partajează acest conținut: